Noi reguli de Bobotează! Ce nu au voie credincioșii să facă în Sfânta zi și cum pot lua apă sfințită

04 01. 2021, 09:51

În data de 6 ianuarie are loc Boboteaza. Având în vedere situația în care ne aflăm în prezent, au fost decise noi reguli pentru credincioși. Ce a transmis Patriarhia pentru cea mai importantă sărbătoare creştină după Crăciun.

În cursul zilei de marți, apa de Bobotează va fi sfințită la Catedrala Patriarhală pentru ca aceasta să fie îmbuteliată în sticle de un litru până seara, ca începând de miercuri, de la ora 07.00 dimineața să fie distribuită credincioșilor. Pentru a lua apă sfințită, credincioșii trebuie să respecte regulile sanitare impuse de autorități, să avanseze pe un culoar marcat și să păstreze distanța fizică de 1.5 metri, având mască de protecție, conform hotnews.ro.

Ce reguli trebuie să respecte creștinii de Bobotează

„Pentru a se evita aglomerarea credincioșilor la distribuirea Aghiasmei Mari, nu vor mai exista vase mari cu apă ca în anii precedenți, ci credincioșii vor primi Aghiasma Mare deja îmbuteliată”, precizează sursa citată.

Evenimentele de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, se vor desfășura în contextul precauțiilor impuse de respectarea regulilor sanitare astfel:

Miercuri, 6 ianuarie 2021, Boboteaza

Între orele 07:00 – 14:00 accesul credincioșilor spre Catedrala Patriarhală se va realiza doar dinspre Piața Unirii, accesul dinspre Strada 11 iunie fiind restricționat (pe acest traseu va fi permisă doar coborârea dinspre Catedrală);
Între orele 09:30 – 12:00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, respectându-se toate normele sanitare în vigoare;

Între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârșită din nou Slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un vas unic de argint, în Pridvorul Reședinței Patriarhale, după care credincioșii prezenți la slujbă vor fi binecuvântați prin stropire cu această Aghiasmă Mare din ziua de 6 ianuarie.

Pentru a se evita aglomerarea credincioșilor la distribuirea Aghiasmei Mari, nu vor mai exista vase mari cu apă ca în anii precedenți, ci credincioșii vor primi Aghiasma Mare deja îmbuteliată”, transmite Patriarhia, potrivit sursei citate.

Boboteaza, ziua în care apa devine „vie” 

Apa, simbol etern al vieții, al renașterii și al regenerării, dar și al purificării, devine un element central al sărbătorii de Bobotează. Se crede că puterea duhului sfânt este atât de mare în această zi încât apele rămân sfințite pâna la 8 săptămâni după Bobotează. Este motivul pentru care se spune în popor că nu este bine să speli rufe în cele 8 zile de după sărbătoare ori altfel rișsti să ‘spurci” apele.

Totodată, există obiceiul de a consuma agheasma mare timp de 8 zile, din ajunul Bobotezei până la încheierea praznicului, pe 13 ianuarie, iar ulterior în zilele de post, de sărbatoare sau de ajunare. Din apa sfințită se gustă întotdeauna pe nemâncate. Bătrânii spun că apa sfințită este bună și de deochi, dar și pentru a alunga răul sau crizele de nervi, de frică, de panică.

Sursă foto: Pixabay